Isabela Vasiliu-Scraba

CE SE MAI POARTĂ

 ÎN CULTURA ROMÂNĂ "DE VÂRF"

sau

Somnambulismul mitologizant

 al istoricului Lucian Boia

        

         De la un timp a devenit de-a dreptul patetic să-i tot vezi prin mass-media pe domnii Alex. Ștefănescu și Nicolae Manolescu agățându-se cu disperare, ca de un fir de care atârnă întreaga lor carieră de critici, de numele poetului și prozatorului Mircea Cărtărescu, în vreme ce prin "România Literară" se arată plictisiți de poeziile și de eseistica lui Dan Botta, ale lui Horia Stamatu sau de alți scriitori români interziși în comunism și recuperați cu mare întârziere.

         Aceiași impresie trezește și dl. Gabriel Liiceanu, cu timorata sa orientare în istoria și în literele românești, din care - de aproape paisprezece ani - n-a reținut (ca editor) decât ce știa și înainte de 1990 că "se poartă". Dar fără nici o îndoială, au fost și minuscule excepții. Numai că în ele au intrat și scrieri de care ne putea, fără mari pierderi, lipsi. Chiar de la prima editare. Ne referim la scrierile de genul "Politicelor" d-lui Horia-Roman Patapievici. Ori al vaporoaselor și nesfârșitelor istorioare ale unui imaginativ, dl. Lucian Boia, istoric cu nostalgii de filosof al istoriei, promotor al unei revoluționare teorii istorice, bună să explice tot și nimic. Dar mai ales nimic.

         Visându-se american (1) el visează în românește că demitizează neantul, în ciuda nenumăratelor obstacole din vidul absolut, obstacole care nu-i pot nicicum opri elanul.

         În arborescenta sa imaginație, fapta lui de vis (nu doar din vis) i-a apărut mereu nespus de necesară omenirii și poporului maghiar în particular, întrucât neantul (care tocmai se cerea în vis imperios demitizat) n-ar fi altul decât istoria românilor de la Mihail Roller încoace. Fapt apreciat și de cititorii săi din țara vecină unde i s-a tradus "Istorie și mit în conștiința românească"(Ed. Humanitas, 1997).

         Cum robit imaginarului tot doarme și iar doarme, să viseze mereu visul cel eroic al demitizării neantului, dl. Lucian Boia n-a ajuns și el să afle un lucru știut de mai toată lumea trează: istoria cea adevărată a românilor s-a scris înainte de Roller.

         Dar nu asemenea istorie "răsuflată" îl interesează pe istoricul Lucian Boia, pe cel care a urmat (nu fără folos) marelui Hegel, gândind pe la treizeci de ani (cum a putut mai pozitiv) o "Evoluție a istoriografiei române" care să-și atingă apogeul taman în istoriografia "ocupației comuniste" (2). Desigur, când prin anii 1974-1975 a imaginat asemenea măreață carte, a trebuit să treacă peste câteva date istorice "neesențiale" pentru viziunea sa cea triumfalnică: (a) peste istoria volumelor de istorie românească interzise (că tot nu erau nici "științifice", nici "progresiste", nici "cu bibliografia la zi"); și (b) peste istoria reciclării istoricilor români la închisoarea din Sighet. Că tot s-au dus de acolo în lumea celor drepți mulțime de academicieni și de profesori universitari (3).

         Ne îmbie însă o-ntrebare: <<Să fie cartea sa apărută în 1976 singura carte de istoriografie comunistă pe care dl Lucian Boia nu s-a gândit nici o clipă să o "demitizeze"?>>

         Fiindcă somnambulismul său mitologizant ar fi căpătat astfel o mulțime de aderenți peste noapte. Poate chiar prin "Centrul de istorie a imaginarului" înființat de el în 1993 la Universitatea din București, dacă sincer interesat de "mitologia științifică a comunismului"(1993, ed.II, 2000) în general, și de "miturile comunismului românesc"(1998) în particular, precum și de "jocul cu trecutul" (Ed. Humanitas, 1998) și-ar fi imaginat măcar pentru o clipă cât de frumos i-ar sta să înfățișeze (în premieră absolută) mitul comunismului numit de ruși și de cei care ne-au dat pe mâna lor "românesc", dar care, rusesc fiind, a dăinuit în ani doar prin (a) decapitarea spirituală a țării ocupate, prin schingiuirea prin temnițe (pe diverse termene), uneori până la moarte, a sute de mii, poate chiar două milioane de români nevinovați și prin (b) rapida organizare a unor imense rețele suprapuse de spioni sovietici de cele mai diverse nații. Ori să prezinte studenților săi "mitul maghiar al ucigașilor nepedepsiți" (eventual băgați în comunism după gratii în aceeași celulă cu românii ce-au îndrăznit să-i aducă în fața "justiției"), pornind de la o poveste consemnată de Lucian Blaga în Luntrea lui Caron.

         Sau dacă, preocupat nevoie mare de "istorie și mit în conștiința românească" de-a lungul timpului (Ed. Humanitas, 1997) cu specială privire asupra ultimelor "două secole de mitologie națională" (Ed. Humanitas, 1999), la "Centrul de istorie a imaginarului" dl Lucian Boia ar fi pus în evidență din cartea sa despre "Evoluția istoriografiei românești"(Ed. Universității București, 1976), toată maculatura "imaginar-științifică" de "mitologie comunistă" interlopă pe care a vehiculat-o după cerințele vremii de atunci, fără să aibe habar de ceea ce face. Cum se pare că nu știe ce face nici acum, când, schimbând macazul imaginarului, dl. Lucian Boia vehiculează inconștient alte mituri, din care probabil că nu lipsesc "mitul infailibilității teoriei istorice susținută prin puterea banului", "mitul minciunii istorice impuse cu de-a sila și legiferată cu forța", ambele asezonate cu "mitul progresului omenirii" și cu universala mitologie a "burții de mai presus de inimă și cap".

         În fine, nu trebuie pierdut din vedere că imaginativa istorie a românilor care tot invadează visările acestui nespus de prolix autor, îi apare în vis foarte existentă.

         Asta în vreme ce azi, la atâția ani de la abolirea comunismului, adevărata istorie a românilor e ca și inexistentă, ferecată sub grele peceți și bine ticluite amenințări, sau ascunsă cum a rămas prin cărți vechi (și nereeditate) de mai bine de șaptezeci de ani, sau prin manuscrisele rămase de la venerabili istorici, manuscrise de care se feresc ca dracul de tămâie toți editorii "mari" din perioada post-comunistă (4).

         În schimb, istoria confecționată de Roller e chiar inexistentă, deși aparent existentă și (din păcate) încă în uz, nu numai în domeniul conștientului, ci și în domeniul inconștientului. Norocul nostru este că inexistența nu dă mituri. Când încetează a fi, cel mult, apare existența. Dacă ar fi să ne luăm după Platon.

 

Note:

         1. Nu în sensul uzual de "tip cu dolari". Nici în cel de "american de origine română" sau de român pe punctul de a primi cetățenie americană. "Un român care se visează american", în România post-decembristă înseamnă tot mai ades "un pește foarte mic care visează cu ochii deschiși că este un pește foarte mare, scăpat de grija de a fi înghițit de un pește mai mare decât el". Cum bine s-a observat, este la mijloc, o subtilă tehnică a imaginarului ...

         2. v. Isabela Vasiliu-Scraba, CONTEXTUALIZĂRI. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, p. 137-144.

         3. apud. Vasile Băncilă

         4. De pildă, nici până azi nu s-a găsit cineva să editeze manuscrisul original al istoricului Nicolae Desnușianu despre Răscoala lui Horia, rescris prin prisma altor păreri de istoricul David Prodan și publicat în comunism sub numele acestuia din urmă, care n-a uitat însă a menționa sursa volumului său.