Parabola_orbilor/13iulie2008/4 257  car

Isabela Vasiliu Scraba

PARABOLA ORBILOR sau PhiloZofia în comunism si post-comunism

După ieşirea unui filosof din puşcăriile generalului NKVD Boris Grumberg, alias Nikolski, fie era, fie nu era, trebuia devină musai “orb”: Dacă luăm cazulorbiriisilite a lui Noica, acesta de pildă, trebuia nu mai vadă, nu mai înţeleagă ce-a vrut spunăidealistulPlaton (v. Isabela Vasiliu Scraba, MISTICA PLATONICA, Ed. Star Tip, 1999) cu philia lui îmbibată de misticism, care în comunism se spunea este “obscurantism”.

Intr-un capitol din volumul nostru englez-român din 2000, NAE IONESCU PRIN DISCIPOLII SAI: Petre Tutea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu şi Vasile Băncilă (www.geocities.com/isabelavs) notasem (la p. 91) în vremuri de stupid materialism, bine păzit şi silit spre ambiguităţi, Noica ajunge scrie însăşi filosofia –care la Platon înseamnă elevată preocupare cu cele netrecătoarear fi conştiinţa mai bună pe care o reprezintă pentru noi un altul, dacă el ne iubeşte în esenţa şi nu în aparenţa omenescului nostru (Noica in vol.: Platon, DIALOGURI, trad. Papacostea, 1968, p.242)”. Formularea s-a fixat ferm în capul lui Liiceanu, care şi-a însuşit-o cu orbirea lipsei de discernământ generată de mutilarea marxist-dialectică a mentalului său fraged la vremea şcolirii.

La unison cu cele susţinute cândva de profesorul său Nae Ionescu, Noica scria în 1969 gândirea însăşi este inimitabilă, pe când gânditul şi rostitul pot fi oricând imitate” (Platon, LYSIS; interpretarea unui dialog platonic, Buc., ELU, 1969, p.134). Aici s-ar crede el se la referă actul imitaţiei mecanice a celor gata gândite şi preluate ca atare. In realitate însă, şi Nae Ionescu şi Noica preţuiau, ca filosofi autentici, gândirea în act, gîndirea prin forţe proprii. In conjunctura în care scrisese rândurile mai sus citate,  Noica a urmărit probabil evidenţieze locul aparte pe care îl are gândul liber si neferecat în lanţurile dogmatismului ideologic, filosofia nesilită prin teroare imite doctrina materialismului dialectic si istoric.

Intr-o recenzie la o carte despre seducţie, tipărită în 2007 de Liiceanu la propria-I editură, Sorin Lavric reproduce formularea noiciană despreconştiinţa mai bună pe care o reprezintă pentru noi un altul dacă el ne iubeşte” (cu deformarea voită a platonismului) înlocuind doar termenul de iubire prin cel de seducţie, şi crezând orbeşte prezintă originalităţile filosofice ale Directorului Editurii Humanitas: “seducţia nu este nici simplă cădere în ispită, nici banala tentaţie erotică (…) Seducătorul trage după el fiinţa pe care a sedus-o, dându-I posibilitatea participe la o lume pe care, în lipsa seducătorului, nu ar fi cunoscut-o niciodată” (v. Sorin Lavric, Fatalitatea seducţiei [G.Liiceanu, Despre seducţie, Ed. Humanitas, Buc., 2007], în România literară, nr.47/ 30XI 2007). Orbirea coordonatoruluiCentrului de studii C. Noicaeste destul de inexplicabilă, Sorin Lavric fiind nu numai absolvent (în 1993) al Facultăţii de medicină, dar şi “doctor” in filosofia lui Noica. Ceea ce presupune a citit, măcar în diagonală, eseul despre prietenie  care I s-a publicat lui Noica în 1969, ca interpretare a dialogului platonic LYSIS.

Ceea ce este însă mai grav pentru cineva care se pretinde cunoscător al filosofiei lui Noica, este faptul Sorin  Lavric, urmând îndeaproape orbecăielilefilosoficeşti” ale lui Gabriel Liiceanu, nu are ochi vadă ambiguitatea pe care o cuprinde formularea noiciană despre  înţelesul filosofiei: Pentru a iubi un om în esenţa sa înseamnă la Noica  şi a-l iubi pe Iisus Cristos.

Chiar dacă cenzura comunistă epurase din scrierile lui C-tin Noica referirile explicite la religie, măcar în 2005, din fragmentele selecţionate de turnătorul Zigu Orenstein - spre a arăta Securităţii cum “Fenomenologia spiritului de Hegel” istorisită de Constantin  Noica esteunul din cele mai periculoase materiale ideologice din ţară” (v. C. Noica în vizorul securităţii, în Observatorul cultural, nr.20 din 14-20 iulie 2005) -, şi-ar fi putut da seama de acest lucru:

A gândi cu adevărat înseamnă a gândi teologic”, scria în 1957 Noica la p.122 din manuscrisul pentru care a fost băgat în puşcărie.