Isabela Vasiliu-Scraba

 

Tentația mitocăniei si riscurile ei

 

Cu intenția de a-mi «izbi în narine» (apud. F.F) un «vomisment» (apud. F.F) si felurite alte  «punițiuni» (F.F), în numărul din ianuarie al «Convorbirilor literare» dl. Florin Faifer se referă la cartea mea din 2003 intitulată «Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului» (Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002) într-un articol lungit pe trei pagini de revistă. Lasând de-o parte ironiile ce se vor ascunse în spatele desemnărilor de genul «poligloata» și «gânditoarea»,  iată cam ce termeni folosește autorul incoerentului articol «Paradigme ale elucubrației» când se referă la persoana mea: «pătrunzătoarea chimistă cuprinsă de crampele cogitațiunii», «stridenta avocată», «publicista, cu o obrăznicie care denotă și răutate și proastă creștere… », «cetățeanca zghihuită de furia punerilor la punct», «temperamentoasa gerontofobă» care, pe motive de «rasism al vârstei» i-ar pune pe bătrâni ca dl Faifer într-un «cât mai cuprinzător ghetou» si altele de aceeași factură.

Intâi si-ntâi aș încerca să mă scutur de acuzația de «rasism al vârstei» la care a ajuns - nu se știe pe ce căi - dl Faifer după citirea ‘Contextualizărilor’.  In acest scop, voi extrage dintr-o scrisoare a «tânărului» profesor Alexandru Husar impresiile sale după lectura aceleași cărți: « …fantasticele  CONTEXTUALIZĂRI și atât de strania - DESCHIDRE A CERURILOR [într-un mit platonic si în Miorița] au fost, si sunt pentru mine..., o invitație la gândirea liberă si independentă, la curaj, la îndrăzneală, la adevăr, la franchețe, la... punctul pe i. Două cărți exemplare în mișcarea filosofică a unui timp dornic de ea... Am subliniat șire întregi, paragrafe, am reținut idei asupra cărora noi mai avem de lucru si ma bucur să știu că putem fi de acord sau ne aflăm pe căi adesea apropiate. Mulțumesc, adânc recunoscător, si din acest motiv, ... pentru însăși prezența dumitale atât de vie si pregnantă in gândirea contemporană" (Al. Husar).

Apoi voi veni în întâmpinarea cititorilor revistei care probabil că s-au întrebat: cu ce a greșit autoarea Contextualizărilor de l-a supărat atât de tare pe dl Faifer încât acesta să nu poată rezista tentației mitocăniilor mai sus citate. După dificila parcurgere a elucubrațiilor sale, unii ar putea crede că am greșit atunci când am bănuit pe nedrept că dl Faifer ar fi în sinea lui un refulat partizan al luptei de clasă. Nu voi relua cele scrise în capitolul «Paradigme ale devierii (Tardive lovituri dușmanului de clasă)» din volumul Contextualizări, pentru că acolo, spre deosebire de înseilările fără cap si fără coadă ale d-lui Faifer, lucrurile sînt limpede formulate și se pot citi pe internet. In schimb voi arăta cum a fost (încă din vremurile marcate istoric de victoria luptei de clasă) programată mintea domnului Faifer să funcționeze atunci când meditează la o nouă interpretare a baladei Miorița.

In anul când s-a ratat desființarea lui Eminescu într-o dezbatere și «dilematică» și «semnificativă» în același timp (apud. Marius Chivu, Dilemateca, febr. 2007, p.19) din cauza intervenției acelui neinspirat ce s-a trezit susție «Timpul» cu publicistica politică a lui Eminescu n-ar fi fost citit, servind un bun prilej unui cunoscător să-i replice «nici nu trebuia citit de vreme ce articolele lui Eminescu erau… reproduse de alte ziare» (v. Ion Filipciuc, Eminescu hărtănit…, în rev. « Asachi », Piatra Neamț, aug, 1998, p.6), revista «Apostrof» nu s-a lăsat mai prejos si a publicat o anchetă în jurul “Mioriței” (nr. 7-8/1998).

Cu acea bine venită ocazie, s-a preocupat si dl Faifer   «bulverseze» spectral înțelesului baladei «Miorița». Gândindu-se la întemnițarea si masacrarea vârfurilor spiritualității românești în perioada celei mai crunte terori de stat intreținută de Securitatea “român㔠dirijată de la Moscova, i-a venit în minte o inedită paralelă cu soarta ciobanului urmând a fi ucis pe-o gură de rai.

Fără a se sinchisi de adevărul istoric conform căruia mercenarii ocupantului sovietic numai săraci nu se poate spune au fost, dl Faifer i-a văzut cam sărăntoci pe acei «mișei» care «i-au trimis la stuf» pe cei mai destoinici dintre români. (Desigur nu ar fi fost o noutate pentru nimeni afle cei însărcinați cu distrugerea prin închisori a spiritualității românești erau instalați în vilele din care proprietarii fuseseră cazați în diferite temnițe, schimbându-se chiar numele cartierului, din Primăverii, în cartierul “Kremlin”).

Prin interpretarea sa cu totul și cu totul originală, dl Florin Faifer a ținut neapărat facă din acei mercenari o șleahtă de amărâți asemenea oierilor sărăntoci care l-au ucis în baladă pe păstorul cel bogat.

Intr-o primă instanță, la mijloc ar fi o interpretare «duioasă», văzând (unde nu-i de văzut) lipsuri și sărăcie care (pe calapodul luptei proletariatului cu burghezia) ar motiva actul criminal. Dar si «abisală», fiindcă cei care au dirijat distrugerea culturii noastre [adică cei trei tartori: Nikolschi, șeful tuturor închisorilor, Chisinevschi “țarul culturii” si L. Răutu, “ideologul”] îi vor apărea d-lui Faifer, asemenea ucigașilor din balada Miorița, ca «emanații ale păcătoșeniei» românești (v. Miorița printre munții ce se bat în capete, ediție alcătuită de Ion Filipciuc, Biblioteca « Miorița », Câmpulung Bucovina, 2003, p.230). 

Făcând abstracție de gogomănia cu «emanația», sper a fost destul de elocventă interpretarea sa, chiar si pentru cei care ar stărui în credința  am vrut -l nedreptățesc pe dl Florin Faifer atunci când (cu referire la Stelian Mateescu) am arătat deviația paradigmelor sale de gândire, fasonate din timpurile victorioasei lupte de clasă, a celor săraci (cu duhul) împotriva celor cu mult mai luminați decât ei.